Evenimente

  • Campania pascala

    Campania pascala Peste 3000 de pachete cu alimente pentru masa de Paște au fost donate persoanelor afectate de situația de criză medico-socială Criza cauzată de noul coronavirus ne-a luat prin surprindere și ne afectează zi de zi pe fiecare dintre noi. Totuși, cei mai afectați sunt cei care se aflau deja în situații vulnerabile. Noi, […]

  • Am devenit Membru Asociat FEBA

    Dragi parteneri, dorim să vă comunicăm faptul că Proiectul Banca pentru Alimente al Asociației Banca pentru colectarea și distribuția alimentelor a fost acceptat ca Proiect Partener FEBA în cadrul Convenției anuale FEBA 2019. Această recunoaștere vine ca o apreciere a efortului depus, pornind de la o idee și ajungând în mai puțin de 3 ani la un proiect funcțional, […]

  • Am lansat oficial Banca pentru Alimente

    București, 3 noiembrie 2016 – Asociația ,Banca pentru Colectarea și Distribuţia Alimentelor’ a organizat astăzi conferinţa „Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei”, cu susţinerea Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi CHEP România. Reprezentanţi ai sectorului public şi privat, alături de autorităţi locale şi europene au vorbit despre nevoia de eficientizare a consumului […]

  • Conferința “Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei!”

     Asociația „Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor” organizează joi, 3 noiembrie 2016, începând cu ora 10:00, la Camera de Comerț și Industrie a României, conferința „Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei!” cu susținerea Federației Europene a Băncilor de Alimente (FEBA). Evenimentul își propune identificarea soluțiilor concrete pentru combaterea risipei alimentare din România şi va […]